LARS VON TRIER CA TERAPIE A CUPLULUI
In singura sala de film in care ruleaza Melancholia şapte spectatori işi privesc propria Melancholie, in regia lui Lars Von Trier.
Cei ce s-au deplasat in urma galagiei mediatice ies din sala dezamagiţi. Nu le-a sarit in ochi antisemitismul autorului, nu s-au putut scandaliza, nu vad de ce s-ar putea agaţa pentru a perpetua imaginea de nazist a danezului. Ceva-ceva ar putea gasi ei, ceva subtil, de genul: "Si Rosencrantz & Guildenstern traiau in Danemarca, am auzit noi ca Shakespeare nu-i avea la inima nici pe neguţatorii din Anvers"…
Sa nu ne oprim insa asupra penibilului de care s-a acoperit Juriul de la Canne, anul acesta.
Spectatorilor carora li s-a bagat in cap ca vor vedea un film despre tamponarea dintre Nibiru şi Terra, li s-a facut pielea de gaina la gandul ca au aruncat banii pe fereastra cand şi-au facut stocul de conserve, legume eufilizate şi baterii in adapostul anti-ceva, din beci.
Toţi, dar absolut toţi cei prezenţi in sala, am fost copleşiţi de frumuseţea ireala a imaginii-gand. Numai la Tarkovski am mai vazut cum regizorul picta cu camera de filmat.
Lars Von Trier este insa pictorul şi muzicianul, filosoful şi poetul care ne vorbeste, aşa cum a fost el inzestrat de Dumnezeu sa o faca, despre distrugerea Creaţiei prin distrugerea cuplului.
Nu despre mecanica cereasca este vorba in film, ci despre subtila mecanica a Creaţiei.
Melancholia este un film religios al unui om care ne spune: Priviţi, mireasa este singura! Nunta a devenit o cutuma aproape grotesca. Mirele nu are forţa vie, protectoare şi va deveni, cu siguranţa sau tatal superficial, sau omul de afaceri veros, sau un obiect sexual dezorientat.
Sfarşitul lumii este determinat de desacralizarea legaturii dintre barbat şi femeie.
In film, nunta se desfasoara in afara credinţei. Dumnezeu nu mai este prezent alaturi de miri, pentru ca mirii nu il mai cauta pe Acesta, chiar daca au nevoie de El.
Suferinţa femeii se identifica cu suferinţa prin care urmeaza sa treaca intrega creaţie .
Finalul este cioranian. "Suntem singuri, accepta gandul ca suntem singuri", spune Justine. Atata doar ca mai presus de teama şi descurajare, iubirea trinitara (cele doua surori şi copilul) se adaposteşte sub un alt cort şi probabil, sub un alt Legamant.
Pentru a putea descifra cu adevarat mesajul lui Von Trier, trebuie sa privim şi sa incercam sa inţelegem pictura lui Albrecht Durer intitulata, Melancolia.
Regizorul transpune pana la detaliu viziunea ermetismului creştin, prezent in tablou. Un detaliu il deosebește pe artistul danez de cel german - careul magic.
Distribuția filmului: Justine - Kirsten Dunst; Claire - Charlotte Gainsbourg; John – Kiefer; Sutherland; Gaby - Charlotte Rampling; Dexter - John Hurt; Michael - Alexander Skarsgård; Jack - Stellan Skarsgård; Leo - Cameron Spurr
vlahofil